RMN sau CT – care sunt diferențele între cele două investigații imagistice medicale?

Atât RMN-ul, cât și CT-ul, reprezintă investigații imagistice esențiale în diagnosticarea sau monitorizarea anumitor afecțiuni medicale. Ambele tehnici furnizează imagini detaliate ale structurilor interne ale corpului și permit medicilor să obțină informații valoroase despre starea de sănătate a pacientului. Par similare, însă aceste investigații sunt total diferite și prin urmare, sunt recomandate în situații diferite.

Iată care sunt principalele diferențe între RMN și CT și în ce cazuri sunt indicate de către medic:

Principii de funcționare, tehnologii și doză de iradiere

RMN-ul, după cum sugerează și numele – rezonanță magnetică nucleară, funcționează pe baza unor câmpuri magnetice și unde radio care creează imaginile detaliate ale structurilor corpului. Tehnologia a evoluat atât de mult încât evaluările sunt extrem de precise și de înaltă calitate – în Pitești, clinica medicală Natisan folosește unul dintre cele mai performante echipamente de RMN. 

De cealaltă parte, CT-ul sau computer tomograf-ul, funcționează cu ajutorul razelor X care scanează organele interne, vasele de sânge sau oasele. RMN-ul este văzut de multe ori ca o investigație imagistică sigură, pentru că nu implică iradiere. Asta nu înseamnă că CT-ul ar trebui să te sperie – datorită tehnologiilor moderne, expunerea la dozele de radiații este extrem de mică. 

Utilitatea în diferite specialități medicale

În funcție de informațiile pe care vrea să le obțină, medicul poate recomanda o investigație RMN sau CT. De regulă, rezonanța magnetică nucleară este folosită pentru vizualizarea ținuturilor moi, cum ar fi creierul, măduva spinării sau organele interne, în timp ce examenele CT sunt utilizate pentru scanarea structurilor sau a țesuturilor mai dense, cum ar fi oasele, plămânii sau țesutul mamar. RMN-ul este folosit mai ales în domeniul oncologic – medicii pot depista tumorile sau pot monitoriza efectele tratamentelor oncologice. În cazul cancerului, tratamentul este de lungă durată, iar imaginile obținute cu ajutorul acestor investigații imagistice ajută la evaluarea răspunsului la tratament și la ajustarea planului terapeutic, dacă este necesar. Și CT-ul poate fi utilizat în oncologie, pentru screening-ul pacienților care au un risc crescut de a dezvolta cancer de sân, pulmonar sau colorectal. În acest fel poate fi depistată boala într-o fază incipientă.

Contraindicații 

RMN-ul este contraindicat persoanelor care au implanturi metalice, stimulatoare cardiace sau diferite dispozitive medicale care pot interacționa cu câmpul magnetic. Este important să informezi medicul dacă te afli într-o astfel de situație. De cealaltă parte, CT-ul nu este recomandat persoanelor sensibile la radiații sau femeilor însărcinate, decât în cazul unor urgențe medicale. În unele cazuri, realizarea unui computer tomograf poate implica folosirea unei substanțe de contrast. Persoanele care sunt alergice la acest agent de contrast sau care se confruntă cu insuficiență renală ar trebui să evite o astfel de investigație imagistică. În astfel de cazuri, medicul caută opțiuni alternative pentru obținerea informațiilor medicale necesare.

În concluzie, RMN-ul și CT-ul sunt două examene medicale importante în depistarea anumitor afecțiuni, monitorizarea evoluției bolii sau a tratamentului urmat. Medicul este însă singurul în măsură să decidă ce tip de investigație imagistică ți se potrivește. 

Sursă foto: freepik.com

Previous post Care sunt cele mai uzuale materiale folosite pentru izolarea acoperisului?
Next post TOP 8 beneficii ale unui boiler electric pentru locuința ta