Cum îi mulțumești unui doctor fără ca gestul tău să fie considerat nepotrivit?

Uneori un simplu „mulțumesc” nu pare de ajuns când cineva ți-a fost de mare ajutor. După o naștere dificilă, după o operație reușită sau după ani întregi în care medicul familiei tale a fost primul la care ai apelat, e normal și chiar indicat să faci un gest prin care să îți manifești recunoștința.

Totuși, sunt mulți oameni care se gândesc de două ori înainte să le ofere doctorilor cadouri. Problema nu este gestul în sine, ci forma pe care o ia. Dăruirea unor cadouri pentru doctori este un subiect sensibil, iar granița dintre recunoștință autentică și un gest interpretat greșit poate fi, uneori, foarte mică.

De ce este diferit un cadou pentru doctor față de orice alt cadou?

Relația cu medicul nu seamănă cu nicio altă relație. Nu este un prieten, nu este un coleg, nu este un furnizor de servicii obișnuit. Este o persoană căreia i-ai încredințat, la propriu, sănătatea ta sau a celor dragi. Tocmai de aceea, gestul tău trebuie să arate recunoștință, nu obligație. Un cadou prea costisitor poate crea disconfort și poate fi refuzat. Unul prea neglijent poate părea lipsit de sinceritate. Important nu este valoarea obiectului, ci ce vrei să spui prin el.

Ce este potrivit și ce nu?

Momentul este important: un cadou oferit după încheierea tratamentului sau la finalul unui an în care ai apelat în mod repetat la același medic este mai potrivit decât unul oferit în timpul unui consult sau pe perioada tratamentului.

Banii în plic sunt, în general, evitați, nu pentru că suma ar fi mare sau mică, ci pentru că gestul poate fi interpretat greșit. Obiectele personale (parfumuri, bijuterii, îmbrăcăminte) pot să nu fie deloc pe placul medicului și chiar să fie percepute ca intruzive.

Un cadou cu conținut comestibil, care poate fi împărtășit cu restul echipei, este adesea primit cu mai multă căldură.

De ce coșurile cadou sunt o alegere echilibrată de cadou pentru doctor?

Coșurile cadou sunt o alegere potrivită tocmai pentru că nu sunt nici prea personale, nici prea impersonale. Un coș cu produse gourmet, ciocolată fină, vin sau șampanie, lichioruri sa specialități artizanale, îți permite să faci un gest atent și de bun gust fără să creezi situații incomode.

Poate fi oferit întregii echipe dintr-o secție medicală, ceea ce elimină orice interpretare greșită legată de intenția gestului tău.

Cum alegi coșul cadou potrivit?

Când nu știi prea multe despre destinatar, un coș echilibrat, cu o selecție variată de produse premium, este întotdeauna o alegere sigură și de bun gust.

Aici poți ține cont dacă este un cadou pentru o femeie sau un bărbat și dacă este în vârstă sau mai tânăr. Genul și vârsta sunt criterii foarte bune de alegere a darurilor. Pentru doamne poți merge pe o variantă mai delicată, cu spumant și ciocolată neagră, iar pentru domni poți alege un vin de colecție sau un coș cu produse artizanale gourmet.

La Cadoul Special găsești coșuri cadou asamblate manual, cu produse atent selecționate, potrivite pentru orice buget și orice ocazie. Intră pe cadoulspecial.ro și găsește cadoul potrivit pentru medicul căruia vrei să îi mulțumești!

Recomandari:

Top 5 motive pentru care un copil care vorbește limbi străine va fi mereu cu un pas înainte

Rare, Medium Rare, Well Done: cum gătești cei mai buni burgeri vită?