Cum să alegi bradul de Crăciun perfect pentru familia voastră!
Deja luna octombrie este aproape gata, nici noiembrie nu va fi chiar atât de lungă și imediat după colț ne așteaptă Crăciunul! Chiar dacă pare o glumă, știi și tu prea bine cât de repede trece timpul, așa că nu este chiar greșit să cumperi încă de acum o decorațiune care ți-a plăcut și pe care ai găsit-o pe internet sau prin magazine. Dar să nu uităm de elementul principal al decorațiunilor specifice Sărbătorilor de Iarnă și anume bradul! De aceea, am decis să discutăm cu tine puțin acest aspect, acum când încă mai ești relaxat și nu ai intrat în febra pregătirilor pentru Crăciun!
Brad natural sau artificial?
Este eterna dilemă, iar alegerea îți aparține. Cel natural are farmecul lui incontestabil, dar multe avantaje avem și atunci când vine vorba despre brazi artificiali de Crăciun. Totul ține de tine și de preferințele familiei tale, așa că tu știi mai bine cum să procedezi. Totuși, hai să recunoaștem, natura are nevoie să fie protejată, și sunt foarte mulți brazi care te taie de-a dreptul necontrolat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Alege unul artificial de la BraziCraciun.net și vei avea mulțumirea că măcar unul dintre cei naturali a fost salvat. Și, ca o mică paranteză, bradul artificial e și mai ușor de asamblat și instalat.
Mărimea bradului
Acum nu este vorba despre brad artificial, natural sau chiar la ghiveci. Pomul de Crăciun trebuie ales în așa fel încât să fie în armonie cu restul camerei unde urmează să fie amplasat. Măsoară bine locul unde va fi acesta așezat, atât înălțimea, cât și lățimea pe care o preconizezi să aibă. ”Înarmat” cu aceste date, poți să începi să își faci căutările.
Culoare
Din nou, atât cei naturali, cât și cei artificiali au parte de o paletă variată de culori. Nu sunt doar verzi și atât. Avem diferite nuanțe de verde, dar există și brazi albi, argintii și chiar movi. Alege-l pe cel care îți atrage cel mai mult atenția și care este în armonie cu restul decorațiunilor pe care vrei să le folosești cu acest prilej. Totul ține de preferințele tale, dar și de bunul gust. Pentru că dacă nu știi să ”jonglezi” bine cu aceste culori și nuanțe, riști ca rezultatul să nu fie unul chiar plăcut ochiului.
Densitatea crengilor
Da, ne plac brazii de Crăciun cu o coroană bogată, dar din păcate puțini dintre cei naturali sunt așa. Mult mai ofertanți sunt cei artificiali din acest punct de vedere. Totuși, trebuie să știi că trebuie să ții cont și după ornamentele pe care le ai acasă și le vei folosi pentru a împodobi bradul, și să nu uităm că sigur vei mai cumpăra câteva. Un brad cu o coroană bogată, cu o densitate a crengilor foarte ridicată nu trebuie încărcat excesiv. În schimb, la cel unde crengile sunt ceva mai răsfirate, poți să te joci frumos cu elementele de décor și să-i oferi acestuia un aspect de basm. Tu alegi care este cel care variantă îți place mai mult, cert este că amândouă sunt perfecte și pline de emoții!